As vrea sa fiu…

Inspirat de un fellow blogger, Gio, m-am gandit sa scriu despre ceva. Dintotdeauna mi-am zis ca ar trebui sa incerc sa ma schimb. Am incercat sa-mi modelez personalitatea astfel incat sa-mi fie mie bine, si celorlalti. Dar intotdeauna e loc si de mai bine. Nu pentru altii. Pentru mine.

As vrea sa fiu mai intelept, mai rapid in gandire, nu asa de naiv ca acum, mai rabdator, mai intelegator. Sa spun ce trebuie, cand trebuie. Multe din lucrurile pe care le-as vrea, intra in contradictie cu persoana care sunt acum. De obicei, intamplarile din viata te schimba. Mi-am dat seama ca nici in persoanele apropriate nu mai poti avea incredere, cand eram in clasa a VIII-a. Si nu ma refer la prieteni. M-am schimbat mult de atunci. Timpul nu te iarta, trebuie doar sa stii cum sa-l privesti viata. Ca pe o lectie. De cele mai multe ori obiectiv. Unele lucruri le faci spontan, asa cum scriu in acest moment pe blog, altele trebuiesc gandite, planificate. Depinde si de persoana. Nu conteaza cum esti educat, ci cum reusesti sa te autoeduci.

As vrea sa fiu mai insensibil la prostia celor din jurul meu. La iesirile lor nervoase. Dar imi place sa ma implic. As vrea sa fiu presedinte, sa arat maimutoilor de azi ca se poate mai bine cu putin efort. As vrea sa fiu nebun, ca sa ma simt mai special, sau normal ca sa ma complac in propria mea situatie. Gandurile mele nu sunt cu nimic mai neobisnuite de cele pe care probabil le aveti si voi. Trebuie doar sa le analizati, nu sa le ignorati. Ignoranta naste monstri si poate unii nu se simt asa, dar cei din jur te judeca aspru.

Ati dat vreodata bani unui cersetor, din propria initiativa? Eu ma simt extraordinar dupa ce fac asta. Parca ceva creste in mine. Ma simt multumit. Poate la fel cum e si el cand ii dai ceva.

As vrea sa fiu mai darnic. Mai iubitor, mai sensibil la cererile celorlalti. As vrea sa fiu celebru, ca sa stie toti cine sunt si ce am facut. Sa salvez lumea si sa raman un anonim. Sa ajung in rai si sa pot asculta muzica rock si sa ma uit la fime horror. As vrea sa fiu nemuritor, ca sa vad cum oamenii mor si se nasc, in timp ce eu invat cat mai multe. As vrea sa am in fiecare zi sentimetul pe care il ai in urma unei razbunari, dar fara sa fac cuiva ceva rau. Sa ating abisul din sufletul meu si sa descopar ca e plin de lumina. Sa descopar ca defapt diavolul nu e decat un copil suparat pe fratele sau mai mare si ca viata nu e decat un vis. Dar pana atunci astept sa fac saptamana viitoare 18 ani. Astept sa plec de acasa. Sa imi iau o pisica. Sa am copii, si sa incaruntesc alaturi de o persoana minunata stiind ca am facut cat mai mult bine celor din jurul meu.

Despre respect

Inca din primii ani ai copilariei ne luptam pentru un loc in ierarhia de grup. Dorim sa capatam respect, mai intii prin tipete si gesturi brutale, apoi prin crearea de minialiante si, spre adolescenta, prin diversitatea de preocupari si realizari. Apar la maturitate adevaratele ierarhii, bazate pe instruire si ani de experienta, dar principiile de departajare de la inceputul vietii noastre sint in continuare valabile. Barbatul puternic si aratos cistiga respectul si admiratia persoanelor din jur mult mai repede ca ceilalti, dar vremelnic, deoarece apare in scena cel care are mai multi aliati.

Peste amindoi, intervine in grup omul cu bani, masina si o partenera superba, iar mai apoi vine si se asaza in virful lantului social el, seful. Daca te gindesti un pic, este exact ca in fata blocului: copilul puternic instaureaza inca din primul moment un regim bazat pe teama, lucru ce determina formarea aliantelor. Imediat apare baiatul de bani – gata, cu bicicleta, ceas si telefon mobil, dar cu totii sint fascinati de unicul reprezentant al “gastii” care reuseste la sfirsitulzilei sa le aiba pe toate cele enumerate mai sus: forta, aliati si bunuri de valoare. Cum a facut de i-a “vrajit” pe toti, iar acestia i-au cedat neconditionat?

Nu este nici un copil bogat, nici puternic si nici nu invata bine la scoala. Se bucura, insa, de respectul tuturor. De ce? Pentru ca inspira incredere in jur, inca de la primele cuvinte rostite, nu se bilbiie si nu-si pleaca ochii, atunci cind in zona apar golanii cartierului. Este un lider innascut si are curaj. Dar plateste pentru cutezanta sa. Nu o data a fost nevoit sa asculte jigniri si sa accepte gesturi obscene din partea celor mari. Grupul, insa, a crezut in el in fiecare moment, pentru ca vedea in ochii sai acea licarire speciala, care-i anunta ca “seful” nu s-a predat.

Cam asa se cucereste respectul adevarat – nu simulat – si in lumea celor mari. Vedem zilnic oameni trupesi si amenintatori, altii cu bani sau lideri de aliante, dar rareori descoperim intre acestia vreun adevarat sef. Curajul de a spune lucrurilor pe nume si de a-ti infrunta fatis inamicul a cam disparut, lasind loc “diplomatiei” si spiritului conservator. Peste tot vedem oameni furiosi pe nedreptatile lumii, dar nu descoperim nicicum intre ei acel lider al copilariei.

Il sunam pe vechiul prieten si-i povestim despre pasurile noastre, in speranta ca ne va apara din nou, si acum, la maturitate. in cele din urma constatam cu tristete ca nu mai are puterea sa lupte si ne ridicam noi impotriva railor, aplicind ceea ce el ne-a invatat o copilarie intreaga. (Men’s Health)